Telefoanele mobile, INTERZISE la ore, în unele școli din România. Ce măsuri au luat alte unități de învățământ

Publicat: 17/09/2024, 15:46
Actualizat: 17/09/2024, 15:54

Accesul cu telefoanele mobile la ore va fi restricționat. Dacă în anumite unități de învățământ dispozitivele au fost interzise la ore, în alte școli au fost instalate dulăpioare speciale pentru aceste device-uri. Iată informațiile mai jos.

În anumite școli din România, s-a decis ca elevii să nu se mai prezinte cu telefoanele mobile la ore. În anumite unități de învățământ, astfel de dispozitive au fost interzise. Pe de altă parte, în alte școli, conducerea a găsit soluții – montarea unor dulapuri pentru aceste aparate. În aceste dulapuri speciale, telefoanele mobile vor fi depozitate până la finalul orelor. Apoi, când elevii finalizează cursurile, își vor putea lua dispozitivele.

Conducerea unor unități de învățământ au luat în considerare și modul în care să îi sancționeze pe elevi, dacă sunt prinși cu telefoanele la clasă. De exemplu, directorul unei școli din Josenii Bârgăului a precizat că nota la purtare se scade cu 1 punct, după 3 abateri.

De altfel, într-o școală din Ferentari, conducerea a încercat să îi convingă pe elevi să nu se mai prezinte la școală cu aceste dispozitive. La o scurtă chestionare la clasă, în fața jurnaliștilor și a uneia dintre profesoare, o parte dintre elevi au recunoscut că au asupra lor telefoane mobile.

Vezi și Record la Iași! De câte ori a putut să sune un bărbat la 112, în opt luni

Vezi și Regula neștiută de mulți șoferi, dar care poate salva VIEȚI. Expert în conducere defensivă: „În astfel de situații, se anulează prioritatea generală”

Telefoanele mobile au fost interzise în anumite unități de învățământ din țară

Totuși, a fost găsită o soluție, pentru ca elevii să nu mai butoneze dispozitivele în bănci, în timpul orelor de curs. „Vitrina de telefoane” este soluția la care a apelat conducerea unei școli, pentru ca elevii să nu utilizeze dispozitivele în timpul orelor. Practic, un mic dulap, lipit de catedră, devine locul unde elevii își depozitează aparatele.

În alte școli, conducerea le-a explicat elevilor că telefonul mobil poate fi utilizat doar sub forma unui instrument de lucru. Accesul cu telefoanele mobile în sălile de clasă a fost interzis în 8 țări europene. Prin intermediul acestor măsuri, se dorește ca elevii să se concentreze asupra orelor de curs și să existe nevoia de „pauză digitală”.

Aceleași măsuri sunt aplicate și în Franța. Potrivit unui raport întocmit de experți, se recomandă acomodarea în pași a consumului digital. De exemplu, până la vârsta de 11 ani, copiii să nu utilizeze telefoane mobile. Apoi, în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, să se utilizeze telefoane vechi, cu butoane. Abia de la vârsta de 15 ani, experții susțin că minorii pot utiliza internetul.

Sursă foto: Envato

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Au făcut un pact cu diavolul”. O companie uriașă a plătit „taxă de protecție” grupării...
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata...
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
Care este planul lui Trump pentru Ucraina. Expert de la Washington: „sacrifică Ucraina și ne...
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate...
Explozia pagerelor din Liban | Cum a fost planificat atacul împotriva Hezbollah. „A fost un...
Fostul patron din Liga 1 A SĂRĂCIT! A rivalizat cu Gigi Becali, iar acum e...
Salariul primit de un tânăr care nu a luat BAC-ul, la primul său loc de...
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea...
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Un nou cutremur a lovit România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Nemții au planuri mari cu Duster 3. Aripi evazate și jante uriașe – GALERIE FOTO
Bărbatul care a provocat un incendiu la Parlament a fost prins
Un om de știință spune ADEVĂRUL! Universul nu a început așa cum credem
Ungurii au fost pedepsiți. Comisia Europeană i-a dat lovitura finală Ungariei
Imagini rare cu fiul lui Șerban Ionescu și al Magdei Catone. Este de nerecunoscut
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De...
Ce pensie primește Adriana Trandafir după o viață dedicată teatrului și filmului: ”Ce să facem?...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Oamenii de știință au creat organisme în „a treia stare”, dincolo de viață și moarte